Gustari cu rosii

Rosii umplute cu oua si sunca presata

·  Rosii 1.8 kg
·  oua 8 buc
·  sunca presata 200 g
·  maioneza 450 g
·  mustar 20 g
·  patrunjel verde 1 leg
 
Se aleg rosii de aceeasi marime, se taie capacele, se scot miezurile si semintele cu o lingurita de scobit, se asaza rosiile cu gura in jos si se lasa sa se scurga bine. Se fierb ouale, se curata si se toaca marunt. Maioneza se amesteca cu o lingurita de mustar, se adauga ouale si sunca taiata julien si se amesteca. Cu aceasta compozitie se umplu rosiile si se presara pe deasupra cu verdeata.

Rosii umplute cu pasta de branza

·  Rosii 1.8 kg
·  branza telemea de oi 100 g
·  branza de vaci 300 g
·  unt 100 g
·  smantana 100 g
·  boia de ardei 2 g
·  marar tocat 1 leg
 
Se aleg rosii de aceeasi marime, se taie capacele, se scobesc cu o lingurita de scobit si se asaza cu gura in jos ca sa se scurga. Telemeaua se da pe razatoare, se adauga branza de vaci, untul, smantana si boiaua si se amesteca, pana ce se obtine o compozitie omogena. La sfarsit se pune mararul tocat marunt. Se umplu rosiile cu acesta compozitie si se presara pe deasupra cu marar tocat.

Rosii umplute cu peste alb

• Rosii 1.8 kg
• peste alb 600 g
• oua 2 buc
• tarhon 1 leg
• patrunjel verde 1 leg
• ceapa 100 g
• maioneza 450 g
• ulei 75 g
• sare

Se aleg rosii de aceeasi marime, se taie capacele, se scobesc cu o lingurita de scobit si se asaza cu gura in jos ca sa se scurga. Pestele se curata, se fierbe in apa cu sare si se lasa sa se raceasca, se dezoseaza, se da prin masina de tocat impreuna cu ceapa, ce a fost tocata si calita in ulei si se mai calesc impreuna cateva minute in restul de ulei. Se lasa sa se raceasca, se adauga ouale fierte si tocate marunt, tarhonul oparit si tocat si patrunjelul verde tocat marunt. Se potriveste gustul de sare, se adauga maioneza si se amesteca bine compozitia. Se umplu rosiile si se decoreaza cu putina verdeata pe deasupra.

Rosii umplute cu salata de macrouri

• Rosii 2 kg
• macrouri 600 g
• dafin 2 foi
• mere 600 g
• ceapa 400 g
• lamaie 100 g
• franzela 150 g
• ulei 100 g
• unt 50 g
• piper
• sare

Se aleg rosii de aceeasi marime, se taie capacele, se scobesc cu o lingurita de scobit si se asaza cu gura in jos ca sa se scurga. Macrourile se fierb in apa cu sare, foi de dafin si piper, se scot din apa si se dezoseaza. Merele se curata de coaja si seminte si se taie in patru, iar ceapa se taie in bucati. Se trece prin masina de tocat mai intai pestele, apoi merele si ceapa, iar la sfarsit franzela taiata felii. Untul se freaca cu zeama de lamaie, se adauga pestele, ceapa, merele, franzela si uleiul si se amesteca pana ce se obtine o pasta spumoasa, cu care se umplu rosiile.

Rosii umplute cu salata de pasare

Rosii 1.9 kg
• carne de pasare fiarta 500 g
• maioneza 400 g
• telina 150 g
• mere 200 g
• mustar 20 g
• verdeata 1 leg
• piper
• sare

Se aleg rosii de aceeasi marime, se taie capacele, se scobesc cu o lingurita de scobit si se asaza cu gura in jos ca sa se scurga. Carnea de pasare fiarta se dezoseaza si se taie julien. Telina se da pe razatoarea de parmezan, iar merele se dau pe razatoarea de julien si se amesteca cu carnea, se adauga maioneza in care s-a pus piperul, mustarul si verdeata, se amesteca si se potriveste gustul de sare. Cu aceasta compozitie se umplu rosiile, se asaza pe un platou si se decoreaza cu verdeata tocata.

Rosii umplute cu salata de vinete

• Rosii 2 kg
• salata de vinete 1 kg
• verdeata 1 leg

Se aleg rosii de aceeasi marime, se taie capacele, se scobesc cu o lingurita de scobit si se asaza cu gura in jos ca sa se scurga. Se umplu rosiile cu salata de vinete, se asaza pe un platou si se decoreaza cu verdeata tocata.

Rosii umplute cu oua, salata de vinete si maioneza

• Rosii 2 kg
• maioneza 300 g
• salata de vinete 600 g
• oua 8 buc
• verdeata 1 leg

Se aleg rosii de aceeasi marime, se taie capacele, se scobesc cu o lingurita de scobit si se asaza cu gura in jos ca sa se scurga. Ouale se fierb, se curata de coaja si se paseaza prin sita, apoi se amesteca cu 200 g maioneza si salata de vinete. Cu aceasta compozitie se umplu rosiile, se acopera cu capacele, se pune pe fiecare capac cate o avelina de maioneza si se presara cu verdeata tocata marunt.

Rosii umplute cu telina cruda

• Rosii 2 kg
• telina 900 g
• maioneza 450 g
• mustar 20 g
• zahar pudra 10 g
• patrunjel verde 1/2 leg
• sare

Se aleg rosii de aceeasi marime, se taie capacele, se scot miezurile si samburii cu o lingurita de scobit, se asaza rosiile cu gura in jos si se lasa sa se scurga bine. Telina se curata de coaja si se da pe razatoarea de parmezan, se sareaza, se lasa sa stea 1-2 ore, se framanta si se stoarce. Se amesteca maioneza cu mustarul si zaharul pudra, apoi se adauga telina. Cu aceasta compozitie se umplu rosiile si se presara pe deasupra cu patrunjel verde.

Rosii umplute cu telina fiarta

• Rosii 2 kg
• telina 900 g
• maioneza 300 g
• mustar 20 g
• zahar pudra 10 g
• verdeata 1/2 leg
• sare

Se aleg rosii de aceeasi marime, se taie capacele, se scoate miezul cu o lingurita de scobit, se intorc rosiile cu gura in jos si se lasa sa se scurga bine. Telina se curata de coaja si se fierbe in apa cu sare. Dupa ce a fiert, se lasa sa se raceasca si se da pe o razatoare (julien). Se amesteca 200 g maioneza cu zaharul si mustarul, se adauga telina si se potriveste gustul de sare, se umplu rosiile cu aceasta compozitie si se decoreaza pe deasupra cu restul de maioneza si verdeata.